ÎnceputurilePovestea noastră a pornit de la dragostea şi încrederea pe care le-am avut întotdeauna pentru produsele naturale, şi a culminat cu lecturarea cărţii Arta Aromaterapiei, de Robert Tisserand, în anul 1998.
Au urmat zile, săptămâni, luni, ani de încercări, experimentări şi, mai ales de studiu, de căutări şi perfecţionare. Toate acestea continuă şi astăzi. Întreg demersul a fost anevoios şi din cauza faptului că în România nu există precedent. Săpunul natural din uleiuri vegetale, fabricat “la rece” este altceva şi se fabrică în mod diferit faţă de săpunul de casă, “fabricat” de bunicii noştri din grăsimi animale.
Cu toate acestea, ne-am perfecţionat zi de zi şi am început să creăm manual săpunuri naturale, ca o mică activitate de familie, iar datorită pasiunii cu care lucrăm am reuşit să facem cunoscută marca Galador şi produsele sale.
Locul de origineAtelierul nostru, unde creăm manual zi de zi săpunuri exclusiv naturale, se află într-o mică localitate transilvăneană, Şoroştin, aflată la jumătatea drumului dintre Sibiu şi Mediaş, la intersecţia dintre podişul Secaşelor şi podişul Târnavelor, cu vedere la dealurile Târnavei Mici spre Nord şi Munţii Cindrelului spre sud. Cu alte cuvinte, în sânul naturii, la poalele munţilor, unde aerul este curat şi apa limpede.
Povestea numeluiNumele Galador are o poveste personală, luând naştere prin contopirea primelor iniţiale ale numelor noastre. Şi asta, tocmai pentru a reflecta legătura strânsă dintre noi, soţ şi soţie, şi munca noastră, precum şi pasiunea pe care o punem zi de zi în ceea ce facem. |





